A plecat în Germania în copilărie, într-o dubiță, având la el doar o hârtie pe care scria, în germană, „vreau să ajung la părinții mei”. A ajuns să lucreze în echipele care au câștigat 5 Oscaruri și tot atâtea premii BAFTA. În loc de prezentare, vă ofer câteva dintre titlurile de filme care îl au pe generic: Avengers: Infinity War, Thor, Fast and Furious, Transformers, Pirates of the Caribbean, Tennet, Maleficent, Venom, Pacific Rim, Fieldtrip, Jungle Book, Aquaman 2, Flash, Fast and Furious 10 și The Meg 2. Îl cheamă Paul Arion și e român!

– O statuetă Oscar este visul care îi conduce pe calea artistică pe cei mai mulți amatori care devin profesioniști în industria cinematografică. Cu toate acestea, acest compliment suprem al profesiei se obține foarte greu. Ce șanse erau pentru un băiat din Sibiu să ajungă la Hollywood?
Sincer, șanse aproape nule… Totuși cuvantul „aproape” este un cuvânt cu atât de mult spațiu în mintea mea… De aceea, pe undeva am știut tot timpul că un lucru ține de mine și nu mi-l poate lua nimeni – mă refer la determinarea individuală, la ceea ce ar trebui să aspiri să dai, ca individ.

„După Revoluție am plecat în Germania, singur, copil, într-un van”

– Aveai 12 ani când familia a hotărât să vă mutați în Germania. Se întâmpla cam în preajma Revoluției? Cum ai perceput schimbarea?
În 1989 eram în Piața Mare în Sibiu, exact când s-a tras în populație. Eram acolo și nu știam ce se întâmplă, oamenii strigau lozinci și apoi a început să se tragă în populație. Nu am mai stat și am luat-o la goană. Parinții mei erau fugiți în Germania și unchiul meu Gigi avea grijă de mine și de fratele meu Claudiu. După Revoluție am plecat în Germania, singur, copil, într-un van – o dibiță, fără viză, doar cu o hârtie scrisă de mână în limba germană „…trebuie să ajung la părinții mei”… Dacă îți vine să crezi… În vamă, pe la ora 3-4 dimineața, toți aveau vize. Un ofițer german a intrat în mașină și s-a uitat la mine. Eu i-am întins acea hârtie A4. A citit-o, îmi amintesc. Parcă vedeam că era puțin șocat și calcula, „oare ce fac cu copilul ăsta dacă îl dau jos din masina?!” Mă gândesc de multe ori la domnul fără nume, pentru că s-a uitat la mine și a ridicat mâna și a zis: „GO!” În mintea mea el a avut întotdeauna un nume: erou! Din momentul acela schimbarea a fost evidentă și s-a întâmplat exact acolo, pe loc.

– În Germania, primul tău job a fost la un cinematograf. Acolo rupeai bilete la intrare, cu bucuria că poți viziona filme, gratis. Gândindu-ne la acest parcurs al destinului, pare că s-ar putea face un scenariu de film inspirat din viața ta! Ce visai atunci?
Am filme-n cap de când mi s-a format memoria, tot timpul am vrut să vad câte un film. În cinematograful unde am lucrat în Baden-Baden mergeam cu bucurie la rupt bilete pentru că puteam să văd totul pe gratis. Țin minte că știam toate dialogurile din filmele Wayne’s World și Omul care tunde iarba, parcă ar fi fost Cinema Paradiso al meu, trăiam un vis.

– De ce te-ai întors să termini liceul în România? Sau, mai bine spus, de ce nu ai rămas în România definitiv de vreme ce a existat această întoarcere?
Părinții mei au decis că este mai bine să ne întoarcem și au avut dreptate: nu făceam ce fac acum dacă ramâneam în Germania. Părinții mei m-au sprijinit întotdeauna, chiar dacă nu înțelegeau ce fac. Am terminat Liceul LIA cu profil Informatică, unul dintre primele pe domeniu în România, la Sibiu. Continuând cu computerul și cum tehnologia avansa și grafica 3D a fost mai accesibilă. Dar nu exista nicio pregătire în România. Chiar în Europa se întâmpla destul de puțin în acest domeniu, la aceea perioadă. Practic vorbim aproape de nașterea acestui domeniu; nu puteam să fac ce am în cap. Pentru ca întotdeauna mi-am urmat visurile, m-am decis să emigrez în Canada, așa-numitul Hollywood de Nord.

„Am lucrat la Pizza Hut, ca șofer de pizza”

– Cum ai ajuns… la Hollywood? Știu că ai făcut un popas și în Canada, și unul la Londra… Totuși, la Hollywood, până acum, ai lucrat la efectele speciale din aproximativ… 50 de producții?
În Canada am ajuns în 2001. Pe 11 septembrie, cand au căzut turnurile în New York, industria filmului a avut și ea de suferit, multe firme s-au închis. Am lucrat la Pizza Hut, ca șofer de pizza, un timp până când și-a revenit industria, apoi când am primit un telefon de la o firmă de efecte vizuale să mă prezint la interviu – și nu exagerez!!! -, exact ca în filme am aruncat o pizza pe geamul mașinii… și am plecat. Am fost angajat la firma lui William Shatner, căpitanul Kirk din Star Trek. Nu glumesc, chiar dacă pare SF ce îți povestesc!!! El era partener în aceea afacere, C.O.R.E. Digital Pictures se numea. Am lucrat acolo 7 ani frumoși și am lucrat cu niște oameni incredibili de talentați de la care am „furat” cât am putut, știință. Am urcat în ranguri și am ajuns Lead, adică șef de echipă în ultimii doi ani petrecuți acolo. Apoi am plecat în Londra, unde locuiesc și acum, capitala Efectelor Vizuale în lume. După cativa ani am fost trimis de firma din Londra ca singurul supervizor tehnic pentru Cartea Junglei pe platoul de filmare în Los Angeles, să lucrez alături de legenda Jon Favreau, cu care am lucrat la ordinea zilei aproape un an. Am plănuit cu ideile mele cum să executăm tehnic tot filmul. Anul următor Cartea Junglei a câștigat un Oscar și un BAFTA. Primul pe resume-ul meu. Între timp, am aproximativ 100 de filme din Hollywood și cu echipele am 5 oscaruri pe resume si 5 BAFTA.

„Am aterizat cu mâna mea nava Prometheus în coordonatele unde încă este în film pentru totdeauna”

– Cel mai recent film James Bond, Dune, No time to die, Jungle Book… continuă tu, te rog, lista filmelor pe care le-am văzut și îți poartă numele pe generic.
Lista e lungă și poate pot adăuga aici una dintre cele mai frumoase experiențe de film din cariera mea, un alt vis sau poate un vis al oricarui artist de film: să lucrezi personal cu Ridley Scott. O propoziție imprimată pentru totdeauna în memoriea mea, până azi, când încă îmi pune un zambet pe buze este “Ridley Scott, el este Paul Arion, va fi șeful de echipă pentru cinematografie digitală la filmul tău, Prometheus” Și asa a fost, am aterizat cu mâna mea nava Prometheus în coordonatele unde încă este în film pentru totdeauna. Să schimbi lentile la cerințele lui Ridley „să vedem cum se văd” din pupitrul navei Prometheus piramidele „cu o lentilă de 35mm sau 50mm, dă-mi una de 21mm…”, cred că unge inima oricărui cineast. Apoi am pus si piramidele, toate 5, exact cum se văd în film, filmările fiind în Valea Wadi Rum, Jordania și în Islanda. Dar mai sunt: Avengers: Infinity War, Thor, Fast and Furious, Transformers, Pirates of the Caribbean, Tennet, Maleficent, Venom, Pacific Rim și unul dintre cele mai importante filme, cel mai recent film regizat de mine cu un prieten numit Fieldtrip care are o prindere mare la public acum în Festivalurile Internaționale.

– Cinci filme la care ai lucrat au luat Premiile Academiei. Celebrele Oscaruri. CINCI. E amețitor succesul?
Este important să bei apă multă, 3 litri pe zi… glumesc. Este important și în timp te poate ajuta pe foarte multe planuri. Dacă înțelegi să fii cu picioarele pe pămant, premiile îți dau cât mai multă încredere în tine, ajung la nucleul ființei tale și îți șlefuiesc eu-l și caracterul. Este important să înțelegi și să știi că orice este posibil, dar la bază este foarte multă muncă, muncă enormă care te testează. De fapt, orice succes în viață este și un test.

– Statueta e a ta?
Nu, este a echipei. Am lucrat la filme cu echipele. Filmul este o mașinărie imensă de artiști care în ranguri diferite și în echipe diferite contribuie la succesul respectivului film. Efectele vizuale înseamnă un domeniu în care sute de oameni dau din mână în mână fiecare imagine până când „regizorul” efectelor vizuale, numic Visual Effects Supervisor spune: „faza este finală”. El este omul care merge pe scenă să ia Oscarul.

– În perioada pandemiei, când arta a înghețat, oamenii au „consumat” filme. Cum a fost această perioadă pentru voi, profesioniștii din Cinematografie.
În această perioadă industria filmului s-a schimbat total și încă suntem în același loc – lucrăm de acasă. Nu s-a putut până acum să se lucreze de acasă din cauza fricii marilor studiouri pentru securitatea imaginilor, dar acum cei cu putere de decizie au fost nevoiți să accepte noua realitate, iar noi am dovedit că se poate lucra de success de acasă.

– Bine, bine. Oscaruri ai. România ți-a dat vreun premiu?
Filmul meu SF Fieldtrip unde am co-regizat, co-produs și co-scris cu un prieten bun Soren Bendt, acum este prin Festivaluri de film în lume. Am câștigat vreo 20 de premii prin toată lumea: New York, Paris, 4 premii în Los Angeles, 3 in Barcelona, Arizona și încă câteva. Am aplicat și la Festivaluri în România unde am fost acceptat la câteva, să vedem. În rest, am fost invitat să fac parte din cartea „Personalități culturale ale Sibiului”.

– Care sunt proiectele la care lucrezi acum?
În efecte vizuale lucrez la Aquaman 2, Flash, Fast and Furious 10 și The Meg 2. O să regizez un documentar de lung metraj la care lucrez de 7 ani care este foarte diferit și anume: Înregistrarea unui album de muzică în țările din arctic – Islanda, Groenlanda și Insulele Feroe. Filmările încep în Septembrie și am co-produs filmul cu o companie de producție de film din România: Carpathian Motion Pictures. Mai lucrez la un proiect mare intitulat Dacian Wars, un film în Universul Dacic. Alt proiect este o serie de desen animat cu feeling de „Outer Limits” intitulat Nothing to be Afraid of.

„Scenariul mă convinge sau nu”

– Te implici doar în proiecte care au șanse la Oscar?
Nu, deloc. Este un job și iau și „ce vine la mână”, dar am în minte întotdeauna să nu uităm cel mai important lucru: scenariul. Scenariul mă convinge sau nu.

– Care sunt bugetele pentru un film care își permite efecte speciale?
Sumele pot fi de la oricât la oricât, sincer, dar filmele la care lucrez profesional sunt de zeci de milioane de dolari doar în efecte vizuale.

– Care este cea mai nouă tehnică… modă…. în efectele speciale?
În ultimii ani este mult hype pe Producții Virtuale, ecrane imense cu LED pe platou care să aducă o experientă mai reală și randarea în timp real cu motoare de jocuri.

– Care este cel mai fascinant lucru la profesia ta?
Unul dintre cele mai frumoase lucruri este ca înveți tot timpul lucruri noi, în fiecare zi încerci să expandezi granițe atât pe plan tehnic, artistic dar și pur și simplu ca știință. Odată ce trebuie să simulezi realități, trebuie să știi multe lucruri din realitate ca să o simulezi, să redai idei firesc și plauzibil. De exemplu, la Superman, Man of Steel a trebuit să mă uit la toate tipurile de nori, la anumite tipuri de nori care ajung la altitudini mari, a trebuit să aflu dacă curbura pământului se vede și dacă da, de la ce înălțime, care este vizibilitatea cu ochiul liber.  Greyhound cu Tom Hanks – a trebuit sa învăț despre valuri și agitația mării pe scara Beaufort, care este viteza unei nave de război pe apă în metri pe secundă, submarine, viteza unui avion personal și multe altele, nonstop.

– Ai propriul business, ești angajat sau… freelancer?
Sunt angajat dar am și multe proiecte personale în paralel.

– Când ai fost ultima dată la Sibiu?
Înainte de pandemie…

– Din Hollywood se vede la linia orizontului și cinematografia românească?
Prea puțin, sincer…

– Întrebările firești: ce superstaruri ai întâlnit? Cum sunt celebrele covoare roșii? O întâmplare hazlie?
Cea mai hazlie poveste nu o pot spune, dar o zic pe a doua: eram într-un cort de editare pe platou cu Jon Favreau și cu doi dintre supervizorii de la Avatar și se deschide ușa cortului și intră James Cameron: „Salut, salut!” M-am uitat în stânga și-n dreapta, afară în clădirea opusă se filma True Detectives cu prietenul lui Favreau, Vince Vaughn și m-am întrebat „eu oare cum am ajuns în cortul ăsta?!”

– Ce mai e de inventat în filme? Tehnologia avansează uimitor – apar astfel și noi provocări profesionale…
Tehnologia avansează, e adevărat. Avansează și noile tehnici de inteligență artificială, machine learning cu care am început să lucrăm și care înlocuiesc fețele actorilor sau îi întineresc cu mai multă ușurință decât reușeam să facem în anii trecuți. Apoi… filme făcute la distanță cu actori în alte orașe sau ba chiar în casele lor… vor fi o realitate.

– Cum e viața ta când nu faci filme?
Sunt un om extrem de activ și îmi place să călătoresc, fac poze și încerc toate mâncărurile planetei. Am un experiment cu mâncare: de 6 ani documentez toate mâncărurile pe care le pun în corpul meu. Am aproximativ 17.000 de poze și, până la urmă va fi un proiect în vreun fel. Mă vad des cu prieteni și țin legătura cu mulți. Cel mai important lucru, pe care îl recomand oricui: râd, zâmbesc și arunc glume în majoritatea timpului, cât de des pot pentru că suntem aici pentru o clipire sau cum a zis francezul: „viața e prea scurtă să bei vin prost”.

– Ce mai poate visa profesional un om, după cinci Oscaruri?
Unul dintre visurile mele este să fac un film cu Daci, un film cum nu s-a mai văzut. Am co-scris deja cu un prieten destul de mult la acest proiect. Nu un film istoric, dar bazat pe întâmplări reale. Caut investitori și cred că se poate face de succes mondial un astfel de proiect. Imaginează-ți un Game of Thrones fără dragoni dar cu Daci!

– Spune-i ceva puștiului care erai, atunci când rupeai bilete la intrare la cinematograf. Transmite-i ceva despre succesul lui Paul Arion la Hollywood.
O propoziție din germană era: Lasse dich nicht! Nu te lăsa!