AcasăEconomieProfitul Băncii Transilvania a urcat anul trecut cu 14,35%, la 2,49 miliarde...

Profitul Băncii Transilvania a urcat anul trecut cu 14,35%, la 2,49 miliarde lei

Veniturile operaţionale ale băncii au crescut în anul 2023 cu 20,1%, la 6,43 miliarde lei. La nivelul Grupului Banca Transilvania, veniturile operaţionale s-au majorat cu 23,3%, la 7,74 miliarde lei.

“Am accelerat creşterea Grupului Banca Transilvania în 2023, mizând, ca şi până acum, pe volume mari. Finanţarea companiilor şi a populaţiei, creşterea activităţii operaţionale şi atragerea de noi clienţi au fost motoarele băncii anul trecut, ceea ce generează economii de scară şi eficienţă crescută şi ne permite să oferim clienţilor condiţii din ce în ce mai bune, din toate punctele de vedere. Suntem aici să susţinem în continuare dezvoltarea economiei, să contribuim la prosperitatea oamenilor şi la creşterea incluziunii financiare. Profitabilitatea băncii ne ajută să ducem mai departe planurile pe care le avem, să urmărim creşterea Grupului BT pe toate segmentele pe care suntem activi, dar şi să ne dezvoltăm pe altele noi”, declară Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, BT.

BT a finanţat companii cu 23 miliarde lei şi persoane fizice cu 10 miliarde lei.

Numărul de clienţi activi a ajuns la 4,2 milioane. Banca a atras 623.000 de clienţi noi în 2023, dintre care 93.000 sunt companii, iar 530.000 sunt persoane fizice

Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 169,2 miliarde lei. Creditele au crescut până la 75,6 miliarde lei, iar depozitele clienţilor au ajuns la 138,1 miliarde lei. Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 2,984 miliarde lei, cu 20% mai mare decât în 2022, din care cel al băncii, de 2,491 miliarde lei, cu 14% mai mult comparativ cu 2022. Profitul operaţional al băncii a crescut la 3,501 miliarde lei, 29,8% mai mare faţă de 2022. Eficienţa operaţională BT, reflectată de raportul cost/venit, s-a îmbunătăţit, ajungând la 45,6% datorită bunei gestionări a costurilor şi eficientizării activităţii prin digitalizarea proceselor.

Numărul de carduri a ajuns la 6 milioane, iar tranzacţiile realizate cu acestea în 2023 au crescut cu 22% faţă de 2022. BT are peste 3,7 milioane de clienţi unici digitalizaţi, reprezentând 89% din clienţii activi.  Numărul plăţilor cu telefonul a crescut cu 48% în anul 2023 faţă de 2022.

Peste 16.000 de persoane şi-au cumpărat locuinţe cu ajutorul BT, suma acordată fiind de aproximativ 4,7 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 18,7 miliarde lei şi a crescut cu 10% faţă de decembrie 2022, reprezentând 25% din portofoliul de credite.  110.000 de credite de consum, în valoare de aproximativ 4,4 miliarde lei, au fost acordate în 2023.  Banca a acordat peste 21.000 de împrumuturi noi, în valoare de 5,6 miliarde lei, pentru peste 441.000 de clienţi IMM & Micro. Numărul creditelor noi acordate de bancă a crescut cu aproape 6% în 2023 faţă de 2022, cea mai mare creştere fiind înregistrată pe segmentul LargeCorporate şi IMM.

Rata expunerilor neperformante este de 1,98% la 31 decembrie 2023, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 203%.

 

Ultimele Articole