AcasăEconomieŞeful Agenţiei de Plăţi în Agricultură, liberalul Ionuţ Lupu, demis de ministrul...

Şeful Agenţiei de Plăţi în Agricultură, liberalul Ionuţ Lupu, demis de ministrul PSD Florin Barbu / Liberalul de la APIA a refuzat plata subvenţiei pentru firmele apropiate familiei lui Paul Stănescu

Potrivit , Ionuţ Lupu făcuse în urmă cu câteva săptămâni o plângere la DNA în care a denunţat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plăţile pentru stuful din Deltă.

O lege modificată în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenţii de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigaţii a . Iar singurele firme care au acces la aceste subvenţii sunt deţinute de Ştefan Stănescu, fiul lui Paul Stănescu (PSD), şi de un fost consilier al secretarului general al PSD.

Cele două firme care au concesionat activitatea de recoltare a stufului din Delta Dunării au cerut subvenţie în baza legii. Cererea de plată transmisă de cele două firme, Ecologic Danube SRL şi Biodelta Resurse SRL, fusese iniţial aprobată de APIA Tulcea, dar a fost stopată de structura centrală a instituţiei în urma controalelor lansate.

APIA a stopat plăţile, iar Parchetul European (EPPO) a cerut documente de la instituţiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenţii europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării.

Demiterea lui Ionuţ Lupu, care e membru PNL, are loc cu o zi înainte de şedinţa decisivă a coaliţiei privind calendarul alegerilor şi în momentul în care Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, este într-o vizită în Spania.

 

 

 

Ultimele Articole