AcasăTech&ScienceTehnologieVerifone România: Angajații români în IT preferă companiile care oferă beneficii ce...

Verifone România: Angajații români în IT preferă companiile care oferă beneficii ce susțin echilibrul dintre viața profesională și cea personală

  • 80% dintre candidați sunt interesați de beneficiile oferite, încă de la primul interviu
  • 69% dintre ei doresc să afle ce investiții face organizația în programe de well-being
  • 65% dintre candidați sunt interesați de cursurile și programele de dezvoltare oferite

 

Tot mai mulți angajați din industria IT pun preț pe beneficiile non-financiare care îmbunătățesc calitatea vieții și care oferă un echilibru între carieră și viața personală, arată un studiu realizat de Verifone România în 2021. Conform cercetării, 80% dintre candidați solicită detalii legate de beneficii încă din faza primului interviu.

Pe lângă criteriile generale luate în considerare până acum de către candidați – precum oportunitățile de învățare și dezvoltare, compensațiile și beneficiile sau stabilitatea organizațională – în topul preferințelor viitorilor angajați sunt incluse tot mai des aspecte precum investițiile organizației în programe de well-being sau flexibilitatea oferită în privința programului de muncă.

Conform studiului Verifone, 69% dintre candidați doresc să afle ce investiții face organizația în programe dedicate de well-being. 80% dintre persoanele intervievate sunt interesate de programul de lucru, în timp ce 85% pun întrebări specifice despre tehnologiile cu care vor lucra. 65% dintre candidați doresc informații despre programele de training și dezvoltare personală.

Observațiile obținute se bazează pe cele peste 500 de discuții și interviuri pe care compania le-a desfășurat în cursul acestui an în cadrul proceselor de recrutare.

Verifone este de relativ puțin timp prezent pe piață din România ca angajator. Pe de altă parte, oricine a realizat o plată cu cardul, mai mult ca sigur a făcut cel puțin o tranzacție printr-un dispozitiv Verifone. Categoric, ne dorim să fim employer of choice și pentru piața din România, prin urmare, oferta noastră     s-a adaptat noilor criterii pe care le iau în calcul angajații. În contextul pandemic actual, candidații și angajații au început să aprecieze și să solicite companiilor programe de well-being și workshopuri care să-i ajute să-și eficientizeze timpul, să-și armonizeze fără efort viața profesională cu cea personală. De asemenea, sunt interesați și de acțiuni făcute în cadrul companiei menite să țină echipa conectată și motivată”, a declarat Anca Dogaru, HR Manager, Romania si Olanda.

Compania oferă, în prezent, un pachet salarial completat de un set flexibil de beneficii pe care fiecare angajat are libertatea de a le combina după propriile nevoi – servicii medicale, de întreținere a sănătății, vouchere de masă sau culturale, pensii private etc.

Din bugetul flexibil de beneficii alocat, angajații Verifone aleg preponderent tichetele de masă – 75%, și beneficii în natură (de tipul cardurilor cadou ce pot fi folosite pentru achiziționarea diferitelor produse) – 44%. Urmează alocarea unor bugete în pilonul III de pensii, și, nu în ultimul rând, voucherele culturale. Specialiștii IT au mereu opțiuni și vor alege un angajator care îi ascultă și care le oferă un mediu profesional potrivit nevoilor lor. Avem inclusiv angajați care și-au dorit să se relocheze în alte țări; prin natura proiectelor internaționale pe care le avem și prezența în peste 20 de țări din EMEA, acest lucru a fost posibil”, a adăugat Anca Dogaru.

În 2021, compania a avut peste 100 de roluri deschise și are în plan angajarea altor 100 de specialiști în următorul an. În acest moment, în echipa de la București lucrează peste 400 de persoane.

Verifone dezvoltă o platformă globală completă de soluții de plată și comerț electornic pentru a oferi clienților săi și cumpărătorilor finali o experiență desăvârșită în procesul de achiziție bunuri sau servicii, indiferent de modul cum se efectuează plata, online sau offline, cu cardul sau alte metode. În portofoliul global al companiei se găsesc soluții de plată variate, care acoperă toate opțiunile de pe piață, de la clasicele terminale de plată (POS-uri), până la kiosk-uri de comandă din rețelele fast-food, tablete sau display-uri în taxiuri sau softuri specializate pentru plată.

 

***

Despre Verifone:

Verifone este lider fintech de solutii complete de plată și comerț la nivel global ce deservește cele mai mari și cunoscute branduri de retail din lume, instituții financiare majore, cât și direct către mai mult de 600,000 de comercianți.

Platforma de servicii globale a companiei este construită pe o istorie de patru decenii de inovație și securitate fără compromisuri, și gestionează anual peste 10 miliarde de tranzacții online și în retail. De încredere și recunoscută de consumatori pentru amprenta sa crescândă de 35 de milioane de dispozitive în peste 150 de țări, companiile aleg Verifone pentru scara sa globală, capabilitățile de localizare și comerț integrat, cât și flexibilitatea soluției.

Aflați mai multe la Verifone.com.

Ultimele Articole