AcasăSport/SanatateVisează să calce pe urmele Larisei Iordache!

Visează să calce pe urmele Larisei Iordache!

Micuțele gimnaste ale clubului Dinamo se antrenează câte patru ore și jumătate pe zi pentru a-și împlini dorința

În sala de gimnastică a clubului Dinamo, 8 fetițe micuțe se antrenează zilnic câte patru ore și jumătate în căutarea unui vis. Toate vor să calce pe urmele idolului lor, Larisa Iordache, și să câștige medalii la Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale.

Anastasia Stancu are 9 ani, face gimnastică de patru, este campioana României la categoria ei de vârstă și câștigă medalii pe bandă rulantă la concursurile din țară.

”De la al doilea concurs am venit cu 4 de aur și una de argint. M-am simțit foarte bine când am câștigat, nu mi-a venit să cred când am câștigat atâtea medalii” – Anastasia Stancu, 9 ani, gimnastă la CS Dinamo.

Conform antrenoarei Lăcrămioara Moldovan, Anastasia este liderul grupului de fetițe care se pregătesc la Dinamo.

”Anastasia e liderul și se pare că e un lider foarte bun, pentru că comunică foarte bine cu ele, le ajută pe cele mai micuțe și le învață când nu știu ceva” – Lăcrămioara Moldovan, antrenoare gimnastică CS Dinamo.

Micile gimnaste au vise mari în acest sport și un idol pe măsură: Larisa Iordache, pe care au cunoscut-o și în calitate de antrenoare.

”Larisa Iordache e modelul meu. Aș vrea să ajung ca ea” – Anastasia Stancu, 9 ani, gimnastă la CS Dinamo.

”Idolul meu e Larisa Iordache. E foarte frumos să fim antrenate de ea” – Ana Maria Nedelcu, 9 ani, gimnastă la CS Dinamo.

”Larisa Iordache e idolul meu. Aș vrea să ajung ca ea” – Sara Maria Ciocârlan, 10 ani, gimnastă la CS Dinamo.

”Când intru în sală sunt foarte fericită”

Daria are nouă ani și face gimnastică de la 4. Recunoaște că la început era puțin speriată, dar că acum iubește foarte multe acest sport.

„Am trecut pe lângă sală și am vrut și eu să fac ce fac fetele. Eram puțin speriată. Acum când intru în sală sunt foarte fericită. Îmi doresc să ajung o campioană” – Daria Drumovici, 9 ani, gimnastă la CS Dinamo.

Sara a fost adusă la gimnastică de mama ei, în urmă cu patru ani. S-a îndrăgostit pe loc de acest sport.

”E foarte frumos la gimnastică. Eu fac de patru ani, m-a adus mama. Mi-a plăcut foarte mult când le-am văzut pe fete în sală și mai ales la televizor și am vrut să încerc și eu” – Sara Maria Ciocârlan, 9 ani, gimnastă CS Dinamo.

Sofia Florentina Ștefan are 8 ani, dar e una dintre ”veteranele” echipei. Ea a fost descoperită de Lăcrămioara Moldovan la cursurile de ”baby-gym” în urmă cu mai mulți ani și apoi a adus-o la Dinamo, pentru că promitea încă de atunci.

”Am trecut pe lângă sală și am vrut și eu să fac. Apoi antrenorii m-au văzut și au vrut să mă aducă la Dinamo, unde mă simt foarte bine. Bârna este aparatul meu preferat” – Sofia Florentina Ștefan, 8 ani, gimnastă la CS Dinamo.

Lăcrămioara Moldovan: „Până pe la 7 ani totul e mai mult o joacă”

Antrenoare cu mare experiență, cu mulți ani de lucru la lotul olimpic al României, Lăcrămioara Moldovan spune că în primii ani, micuțele gimnaste trebuie atrase de acest sport prin joacă. Apoi, pe la 7-8 începe munca propriu-zisă, pentru atingerea obiectivelor de performanță.

”Când sunt mici totul e mai mult o joacă, nu e chiar atât de serioasă treaba. Deja la 7-8 ani, când ne apropiem încet-încet de vârsta competiției trebuie să turăm motoarele și atunci trebuie să le facem să înțeleagă că nu e totul numai o joacă, pentru că gimnastica nu este un sport ușor. Însă trebuie să facă din plăcere ceea ce fac” – Lăcrămioara Moldovan, antrenoare gimnastică CS Dinamo

Antrenoarea speră ca printre aceste fetițe să crească o viitoare campioană olimpică.

”Ca orice gimnastă, unele au potențial mai mare, altele mai mic, dar toate muncesc, sunt muncitoare, zi de zi le antrenăm și încercăm să le facem să înțeleagă că trebuie să fie serioase în antrenament și să țină pasul după cea mai bună ca să progreseze. E foarte multă muncă, dar nu e imposibil să ajungi sus. Dacă își doresc cu adevărat și dacă muncesc și mai fac și sacrificii, pentru că gimnastica cere sacrificii, pot ajunge cât mai departe” – Lăcrămioara Moldovan, antrenoare gimnastică CS Dinamo.

 

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole