AcasăEconomieHidroelectrica propune repartizarea a 100% din profitul realizat în 2023 către acţionari,...

Hidroelectrica propune repartizarea a 100% din profitul realizat în 2023 către acţionari, adică de 6,3 miliarde lei

”Hidroelectrica propune acţionarilor repartizarea a 100% din profitul net realizat pe parcursul anului 2023, conform prevederilor legale şi a politicii companiei. Propunerea vine în contextul unei performanţe financiare remarcabile şi a unei creşteri semnificative a profitabilităţii. Reamintim că profitul net înregistrat în anul precedent a fost de 6,3 miliarde lei, iar performanţa financiară a fost dublată de realizarea uneia dintre celei mai de mai de succes listări din lume în 2023”, anunţă compania.

Aprobarea repartizării profitului net al exerciţiului financiar 2023 va fi supusă aprobării AGA, în şedinţa din data de 29 aprilie 2024, în conformitate cu prevederile legale, incluzând Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea totală a dividendului brut propus este de 6.292.900.952 lei, iar valoarea dividendului brut pe acţiune este de 13,99 lei.

“Propunerea de dividend reflectă angajamentul de performanţă asumat de noua echipă de la conducerea companiei în faţă acţionarilor. Faptul că reuşim să repartizăm integral profitul realizat în anul 2023, în condiţiile în care ne continuăm fără dificultăţi proiectele de investiţii şi programele de modernizare şi mentenanţă este o dovadă clară a stabilităţii financiare a Hidroelectrica, precum şi a perspectivelor extrem de bune pentru viitor. Ne-am propus creşterea valorii companiei, precum şi transparenţă şi onestitate în relaţia cu investitorii. Accelerarea investiţiilor în modernizări şi proiecte noi rămâne în continuare prioritatea noastră zero”, spune Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania, esenţială pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională, operează 187centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi – în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deţine o cotă de 13.09% din piaţa de furnizare.

 

 

 

Ultimele Articole