AcasăEconomieINS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 7,9% în luna...

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 7,9% în luna martie, comparativ cu luna martie 2023. Cel mai mult s-a scumpit repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, cu aproape 24%, în martie 2024, comparativ cu martie 2023

”În luna martie 2024, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024. În luna martie 2024, comparativ cu luna martie 2023, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 7,9%”, arată datele INS.

Industria extractivă s-a ieftinit cu 6,41% în martie 2024 faţă de martie 2023 şi cu 0,32% faţă de februarie 2024. La această categorie, cel mai mult s-a ieftinit extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 13,73%, în martie 2024 faţă de martie 2023, şi cu 0,93% faţă de februarie 2024. Cel mai mult s-au scumpit activităţile de servicii anexe extracţiei, cu 10,25%, în martie 2024 faţă de martie 2023, şi s-au ieftinit cu 1,28% comparativ cu februarie 2024.

Industria prelucrătoare s-a scumpit cu 1,05% în martie 2024 faţă de martie 2023 şi cu 0,27% faţă de februarie 2024. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, cu 23,74%, în martie 2024 faţă de martie 2023, şi cu 0,32% faţă de februarie 2024. Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice s-a scumpit cu 18,98%, în martie 2024 faţă de martie 2023, şi cu 1,06% faţă de februarie 2024. Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice s-a ieftinit cel mai mult, cu 18,52% în martie 2024 faţă de martie 2023 şi cu 1,18% comparativ cu februarie 2024.

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a ieftinit cu 26,62%, în martie 2024 faţă de martie 2023, şi cu 7,21% comparativ cu februarie 2024.

Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare s-a scumpit cu 16,53% în martie 2024 faţă de martie 2023 şi cu 0,16% comparativ cu februarie 2024.

 

 

 

Ultimele Articole