AcasăEconomieXi Jinping, în vizită de stat la Paris şi în Hautes-Pyrénées în...

Xi Jinping, în vizită de stat la Paris şi în Hautes-Pyrénées în perioada 6-7 mai, anunţă Palatul Élysée

”Această vizită intervine cu ocazia (marcării a) 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări şi are loc în urma vizitei preşedintelui Republicii la Beijing şi Canton, în aprilie 2023”, anunţă într-un comunicat preşedinţia franceză.

Această vizită deschide un turneu european al preşedintelui chinez Xi Jinping în Europa după pandemia covid-19.

”Dicuţiile vor viza crizele internţaionale, în primul rând Războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, probleme comerciale, cooperări ştiinţifice, culturale şi sportive şi acţiunile noastre comune în provocări globale majore ca urgenţa climatică, protecţia biodiversităţii şi situaţia financiară a celor mai vulnerabile ţări”, precizează Palatul Élysée.

În urmă cu un an, Emmanuel Macron l-a îndemnat, în China, pe Xi Jinping ”să readucă Rusia la raţiune” faţă de Ucraina ”şi pe toată lumea la masa negocierilor”.

Preşedintele chinez s-a declarat atunci pregătit, într-un tête-à-tête, potrivit delgaţiei franceze, să-l sune pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Xi Jinping l-a sunat pe Volodimir Zelenski la scurt timp după aceea.

Însă progresele diplomatice scontate de Paris pe frontul ruso-ucrainean s-au oprit acolo.

Ultimele Articole