AcasăActualitateCare este mai prețios: aurul alb sau cel galben

Care este mai prețios: aurul alb sau cel galben

Aurul alb și aurul galben sunt cele mai căutate și, totodată, populare metale prețioase când vine vorba despre bijuterii. Cel mai mare producător din lume de bijuterii din aur în acest moment este fără îndoială China.

Aurul este prezent în cantități mari în nucleul Pământului

Aurul provine din reacțiile de fuziune nucleară ale stelelor, atunci când acestea se află în ultima fază ale vieții, potrivit oamenilor de știință. Prezența sa pe crusta Pământului se datorează, în principal, ploilor de meteoriți ce au avut loc cu aproximativ 3,9-4 miliarde de ani în urmă.

Aurul alb sau aurul galben? Care este mai prețios?

Nu există nicio diferență de puritate între cele două tipuri de aur. Aurul alb are două avantaje în plus față de cel galben: gradul mai mare de reflexie și rezistența mai mare la uzură, în timp.

Citește și: Te vaccinezi și câștigi o mașină Dacia Logan!

Bijuteriile din aur galben sunt obținute prin amestecul aurului cu argint, cupru și zinc, culoarea rezultată fiind cea naturală, a aerului pur. În componența bijuteriilor din aur alb intră aurul, nichelul, cuprul și zincul. Cantitatea de nichel este majoritară, ceea ce duce la culoarea albă a bijuteriilor. Totodată, pentru a accentua albul, aurul este placat cu rodiu, un metal nobil, înrudit cu platina, procedura purtând denumirea de rodiere, nerecomandată în cazul aurului galben.

Există și dezavantaje la aurul alb

Rodiul se uzează în timp, periodic fiind necesară o nouă rodiere. Încă un minus al aurului alb este reprezentat de faptul că unele persoane au dezvoltat o alergie la rodiu. Aurul galben este hipoalergenic și nu necesită o întreținere la fel de riguroasă ca în cazul celui alb.

Aurul galben poate fi considerat tipul de aur „originar”

Un metal moale, extrem de versatil și ductil.  Atunci când este prelucrat în bijuterie, este aliat cu diverse metale compatibile printr-un procedeu menit să-i crească rezistența și durabilitatea. Prin aliere se obțin karatajele aurului, de la 18 karate la 9 karate (minimul legal în România pentru bijuteriile de aur) și se pot obține diverse culori ale metalului prețios.

Scurt istoric a aurului alb

Primele bijuterii din aur alb au fost lansate pe piață în 1912, când aurul alb a fost patentat în Pforzheim, Germania. La acea vreme, era obținut ca aliaj între cupru, zinc și nichel. Nuanța albă a aurului se apropia extrem de mult de culoarea naturală a platinei, motiv pentru care acesta a devenit popular în prima jumătate a secolului XX.

Avântul pe care preferințele pentru aurul alb îl luaseră printre pasionații de bijuterii a fost redus odată cu cel de-Al doilea Război Mondial, când industria aurului, deja orientată către scopurile militare și prea puțin rămasă pentru estetică, era axată pe alierea cu un metal care oferea o nuanță roșiatică aurului galben, cuprul. Ulterior, și după încheierea războiului, a devenit populară în lumea bijuteriilor această nouă variație subtilă a aurului galben, care a setat un trend ce avea să dureze până în anii `90.

Atât finalul de secol XX cât și, din analiza preferințelor cumpărătorilor de bijuterii de aur, începutul secolului curent poziționează aurul alb la egalitate cu aurul galben.

Ultimele Articole